Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.
Lectura nr. 6
[…]
Cantemiriştii ştiau câte ceva despre mânăstirenii de dinaintea lor, întrucât se întâlniseră în incinta şcolii cu urmele existenţei lor pe acolo; au întrebat profesorii şi astfel au aflat unele lucruri despre adolescenţii care înaintea lor au ucenicit în Castelul fermecat de la poalele Coştilei. În podul liceului unde se improvizase arestul pentru cei trimişi la „camera de gândire” se afla placa de marmură cu şefii de promoţii mânăstireni, iar în subsolul liceului unii au dat de bustul întemeietorului – Nicolae Filipescu. O întâmplare povestită de generalul în rezervă lonescu Heroiu vorbeşte despre această conştiinţă a ştafetei timpului: „în octombrie 1995 am fost invitat la Carei la aniversarea a 50 de ani de la eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia germano-hortistă. Am stat la masă lîngă Marin Sorescu şi în discuţii i-am spus că sunt absolvent de Liceu militar Mânăstirea-Dealu. Dânsul mi-a spus că şi el a urmat Mânăstirea-Dealu, dar la Predeal”. Generalul Heroiu s-a bucurat să afle că mai tânărul său coleg a absolvit colegiul la Predeal, iar cronicarul acestor rânduri i-a explicat domnului general de unde această conştiinţă a continuităţii celor două licee.
În perioada cantemiristă a liceului de la Predeal s-au făcut multe epurări, îndepărtări din şcoală atât ale elevilor cât şi ale profesorilor, descoperiţi de inchiziţia proletcultistă prin dosarele de cadre incriminatorii la adresa lor. Mulţi elevi din promoţiile 1953 şi 1954 au părăsit liceul din aceste motive şi la fel de mulţi cantemirişti din Şcolile militare de ofiţeri vor fi îndepărtaţi din cauza „unor bube” la dosar.
În ianuarie 1952 sunt îndepărtaţi de la conducerea liceului cei 3 întemeietori ai şcolii, care au bătut ţăruşul noului Liceu militar: maior Tomagu, căpitan Vlădulescu şi căpitan lonescu Heroiu, toţi 3 foşti elevi ai liceelor militare considerate burgheze. Au fost consideraţi incompetenţi şi nefolositori.
Directorul de studii lonescu Heroiu a preluat de la Sibiu, unde fuseseră depozitate, inventarul bibliotecii Mânăstirii-Dealu şi laboratoarele de chimie şi de fizică, pe care le-au readus la Predeal, la noul Liceu militar. Ar mai fi de spus faptul că lonescu Heroiu era Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, care se acorda numai pentru fapte de eroism săvârşite pe front, în prima linie; de asemenea, a fost şi secretarul Asociaţiei Ofiţerilor Ordinului Mihai Viteazul (până la moartea sa în martie 2002).
În anul 1953 a fost îndepărtat din liceu profesorul Simion Bărbulescu, pentru că se descoperise că mama sa, văduvă de război, era declarată chiabur. De ce oare merita profesorul Bărbulescu, ca şi ceilalţi această vânătoare de vrăjitoare, ce rău făcuse ţării sale? Avea 19 ani în 1944, şi ca tânăr TR (elev termen redus, fiind student) a fost înrolat într-un regiment care opera în zona petroliferă a Prahovei, în sediul M.T.R. (Munca Tinereteului Român) de la Breaza (localul actualului liceu militar) se retrăsese o coloană germană sub comanda căpitanului Damalan. Un pluton de români, conduşi de locotenentul Renţea Ion, care făcuse şcoală în Germania şi vorbea perfect limba germană, le strigă de pe deal prin porta-voce, nemţilor că sunt încercuiţi şi că nu are nici un rost să înceapă măcelul lor, somându-i să se predea. Purtătorul mitralierei plutonului, elev TR Simion Bărbulescu, trage câteva rafale convingătoare în jurul coloanei, iar combatanţii scot steagul alb. în deruta în care se aflau aceştia, plutonul de români a acţionat repede şi cu mult curaj au făcut o serioasă captură, o unitate germană în retragere, cu 22 de maşini de luptă şi multă muniţie. Şi el şi ceilalţi au fost decoraţi de rege cu Ordinul Bărbăţie şi Credinţă. Cronicarul lasă cititorului să comenteze după cugetul său cele spuse până acum.
Tot în 1953 este îndepărtat din liceu şi profesorul de istorie Mihai Doroftei, pentru că era credincios de rit adventist (l-au descoperit că nu venea sâmbăta la şcoală). în acelaşi an, 1953 este îndepărtat din liceu de acelaşi zelos comandant It.col. Ilie Cristea, profesorul Fronea Bădulescu, pentru atitudinea lui antisovietică declarată şi pentru convingerile sale monarhiste pe care nu le ascundea. Zeloşii activişti de partid de la „Secera şi Ciocanul” şi „patrioţii” de la departamentul orhidee albastre „pupila şi timpanul” vegheau să se ascută lupta de clasă după strigătul de luptă indian:
Profesorul Fronea Bădulescu organizează în 1957 un grup de luptă anticomunistă în anii acelei crunte terori roşii din „obsedantul deceniu” susţinut de foştii săi elevi din Cantemir: Dumitrescu Cristian (Gioancă), Răducanu Constantin şi Stăncioiu Valeriu. Au fost prinşi şi judecaţi politic ca duşmani ai statului popular şi ai partidului şi condamnaţi la mulţi ani de temniţă grea, iar profesorul Bădulescu condamnat la moarte (i s-a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă şi a fost eliberat de la Aiud în 1964, cu cel mai periculos lot de 70 de condamnaţi politici, care au ieşit ultimii din închisorile politice ale regimului dictaturii proletariatului). Dacă au suportat în detenţie chinurile şi torturile, mai greu Ie-a fost în aşa-zisa libertate să trăiască stigmatizaţi, marginalizaţi profesional şi social şi mai ales evitaţi şi trataţi ca neprieteni de colegii şi cunoscuţii lor. Cititorule, cred că nu-ţi va fi greu să recunoşti în acest act al lor sublimul curajului, al demnităţii şi al dreptului la opţiune şi la libertate. Şi poate că această recunoaştere în timp să fie şi singura lor răsplată posibilă (în viaţă se pare că nu a mai rămas decât cantemiristul col.(r.) Dumitrescu Cristian). Poate nu e lipsit de interes amănuntul că ultima percheziţie în casa profesorului a fost în mai 1989, oamenii securităţii i-au „furluat” 80 de pagini dintr-o viitoare plachetă de poezii (neînapoiate vreodată). Profesorul a reuşit să publice un volum de poezii „Cristal” în 2001, la Editura Vasile Cârlova. Alături de poezia „Fiare” (nu cităm, din cauza economiei de spaţiu) foarte frumoasă este şi poezia „Cristal II” din care cităm doar finalul:
În arealul cuibului de şoimi de la Castelul fermecat din Valea Râşnoavei a început să prindă identitate un fenomen complex în învăţământul liceal românesc – cantemirismul, iar spiritul cantemirist este produsul acestui fenomen, care a născut o miraculoasă matematică: întregul să fie mai mare decât suma părţilor ce-l compun. Cantemirismul împlinea în timp testamentul întemeietorului Nicolae Filipescu care afirma: „ambiţionăm o educaţie completă, intelectuală, fizică şi morală. Râvna noastră va fi de a dezvolta însuşirile morale ale tinerilor, iar gradele de distincţie vor răsplăti mai ales acele însuşiri ce sunt podoaba ostaşului. Să vrăjim sufletul încă fraged al viitorului ostaş ca în el să vibreze cultul sfânt al patriei, isteţimea punctului de onoare, dragostea fierbinte a gloriei”.
Despre acest spirit cantemirist au mărturisit toate cele peste 80 de evocări ale generalilor cantemirişti din prezenta carte. Adolescenţii şi dascălii din constelaţia cancelariei cantemiriste de la Predeal au ridicat cu trudă şi migală acel „Exegi monumentum”, piramida cantemiristă, pentru că o secretă piramidă trebuie să vedem în orice operă. învăţământul românesc nu fusese „reformat”, încă sub aspectul cunoştinţelor profesorilor şi elevii au avut parte de dascăli care au trecut peste prejudecăţile ideologice ale timpului, consolidând o axă de valori autentică, care să le pună cantemiriştilor în desagă merindea de drum pentru o viaţă. Ei au rămas icoane de lumină în sufletul discipolilor. Academicianul Miron Nicolescu spunea – „nu suntem numai fiii părinţilor noştri, ci şi fiii profesorilor noştri, care ne-au învăţat nu numai profesiunea specifică, dar şi pe aceea mai nobilă de om”.
14 aprilie 1952, profesorul George Lăzărescu le propune elevilor la limba franceză testul temă -”La Marseillaise”. La înapoierea lucrărilor corectate, elevul Dumitrescu Cristian observă că lucrarea lui nu e menţionată. Profesorul îşi duce mâna la frunte şi cu regret spune că a uitat-o printre alte lucrări, dar că lucrarea e foarte bună, are nota maximă, şi-l invită după oră să meargă la cancelarie să i-o dea. Acolo, într-un loc mai retras, profesorul îi spune că a rupt-o, fiindcă în cazul în care conţinutul ei ar fi ajuns la cunoştinţa persoanelor oficiale, autorul ar fi fost arestat şi condamnat. Extemporalul cantemiristului fusese conceput ca un adevărat manifest politic, de elogiere a libertăţii individului, de condamnare a tiraniei, cu referiri critice la adresa regimului totalitar.
Colonelul Bânzaru Cornel, promoţie Liceu militar 1954, în decembrie 1989 era şeful transmisiunilor Diviziei din Târgu-Mureş. în acele zile tulburi, în prezenţa întregului efectiv de cadre ale Comandamentului diviziei, a refuzat să execute ordinul de a participa la reprimarea manifestanţilor, fiind dezarmat şi arestat pe loc, urmând a fi deferit Tribunalului militar. Niciodată nu s-a plâns de modul tovărăşesc, partinic în care a fost tratat de zeloşii săi comandanţi şi nu a solicitat recompense sau recunoşterea vreunui merit.
[…]
Lectura nr. 6
[…]
Cantemiriştii ştiau câte ceva despre mânăstirenii de dinaintea lor, întrucât se întâlniseră în incinta şcolii cu urmele existenţei lor pe acolo; au întrebat profesorii şi astfel au aflat unele lucruri despre adolescenţii care înaintea lor au ucenicit în Castelul fermecat de la poalele Coştilei. În podul liceului unde se improvizase arestul pentru cei trimişi la „camera de gândire” se afla placa de marmură cu şefii de promoţii mânăstireni, iar în subsolul liceului unii au dat de bustul întemeietorului – Nicolae Filipescu. O întâmplare povestită de generalul în rezervă lonescu Heroiu vorbeşte despre această conştiinţă a ştafetei timpului: „în octombrie 1995 am fost invitat la Carei la aniversarea a 50 de ani de la eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia germano-hortistă. Am stat la masă lîngă Marin Sorescu şi în discuţii i-am spus că sunt absolvent de Liceu militar Mânăstirea-Dealu. Dânsul mi-a spus că şi el a urmat Mânăstirea-Dealu, dar la Predeal”. Generalul Heroiu s-a bucurat să afle că mai tânărul său coleg a absolvit colegiul la Predeal, iar cronicarul acestor rânduri i-a explicat domnului general de unde această conştiinţă a continuităţii celor două licee.
În perioada cantemiristă a liceului de la Predeal s-au făcut multe epurări, îndepărtări din şcoală atât ale elevilor cât şi ale profesorilor, descoperiţi de inchiziţia proletcultistă prin dosarele de cadre incriminatorii la adresa lor. Mulţi elevi din promoţiile 1953 şi 1954 au părăsit liceul din aceste motive şi la fel de mulţi cantemirişti din Şcolile militare de ofiţeri vor fi îndepărtaţi din cauza „unor bube” la dosar.
În ianuarie 1952 sunt îndepărtaţi de la conducerea liceului cei 3 întemeietori ai şcolii, care au bătut ţăruşul noului Liceu militar: maior Tomagu, căpitan Vlădulescu şi căpitan lonescu Heroiu, toţi 3 foşti elevi ai liceelor militare considerate burgheze. Au fost consideraţi incompetenţi şi nefolositori.
Directorul de studii lonescu Heroiu a preluat de la Sibiu, unde fuseseră depozitate, inventarul bibliotecii Mânăstirii-Dealu şi laboratoarele de chimie şi de fizică, pe care le-au readus la Predeal, la noul Liceu militar. Ar mai fi de spus faptul că lonescu Heroiu era Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, care se acorda numai pentru fapte de eroism săvârşite pe front, în prima linie; de asemenea, a fost şi secretarul Asociaţiei Ofiţerilor Ordinului Mihai Viteazul (până la moartea sa în martie 2002).
În anul 1953 a fost îndepărtat din liceu profesorul Simion Bărbulescu, pentru că se descoperise că mama sa, văduvă de război, era declarată chiabur. De ce oare merita profesorul Bărbulescu, ca şi ceilalţi această vânătoare de vrăjitoare, ce rău făcuse ţării sale? Avea 19 ani în 1944, şi ca tânăr TR (elev termen redus, fiind student) a fost înrolat într-un regiment care opera în zona petroliferă a Prahovei, în sediul M.T.R. (Munca Tinereteului Român) de la Breaza (localul actualului liceu militar) se retrăsese o coloană germană sub comanda căpitanului Damalan. Un pluton de români, conduşi de locotenentul Renţea Ion, care făcuse şcoală în Germania şi vorbea perfect limba germană, le strigă de pe deal prin porta-voce, nemţilor că sunt încercuiţi şi că nu are nici un rost să înceapă măcelul lor, somându-i să se predea. Purtătorul mitralierei plutonului, elev TR Simion Bărbulescu, trage câteva rafale convingătoare în jurul coloanei, iar combatanţii scot steagul alb. în deruta în care se aflau aceştia, plutonul de români a acţionat repede şi cu mult curaj au făcut o serioasă captură, o unitate germană în retragere, cu 22 de maşini de luptă şi multă muniţie. Şi el şi ceilalţi au fost decoraţi de rege cu Ordinul Bărbăţie şi Credinţă. Cronicarul lasă cititorului să comenteze după cugetul său cele spuse până acum.
Tot în 1953 este îndepărtat din liceu şi profesorul de istorie Mihai Doroftei, pentru că era credincios de rit adventist (l-au descoperit că nu venea sâmbăta la şcoală). în acelaşi an, 1953 este îndepărtat din liceu de acelaşi zelos comandant It.col. Ilie Cristea, profesorul Fronea Bădulescu, pentru atitudinea lui antisovietică declarată şi pentru convingerile sale monarhiste pe care nu le ascundea. Zeloşii activişti de partid de la „Secera şi Ciocanul” şi „patrioţii” de la departamentul orhidee albastre „pupila şi timpanul” vegheau să se ascută lupta de clasă după strigătul de luptă indian:
„Partidul şi Gheorghiu-Dej
Au dat iama în burgheji!”
Au dat iama în burgheji!”
Profesorul Fronea Bădulescu organizează în 1957 un grup de luptă anticomunistă în anii acelei crunte terori roşii din „obsedantul deceniu” susţinut de foştii săi elevi din Cantemir: Dumitrescu Cristian (Gioancă), Răducanu Constantin şi Stăncioiu Valeriu. Au fost prinşi şi judecaţi politic ca duşmani ai statului popular şi ai partidului şi condamnaţi la mulţi ani de temniţă grea, iar profesorul Bădulescu condamnat la moarte (i s-a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă şi a fost eliberat de la Aiud în 1964, cu cel mai periculos lot de 70 de condamnaţi politici, care au ieşit ultimii din închisorile politice ale regimului dictaturii proletariatului). Dacă au suportat în detenţie chinurile şi torturile, mai greu Ie-a fost în aşa-zisa libertate să trăiască stigmatizaţi, marginalizaţi profesional şi social şi mai ales evitaţi şi trataţi ca neprieteni de colegii şi cunoscuţii lor. Cititorule, cred că nu-ţi va fi greu să recunoşti în acest act al lor sublimul curajului, al demnităţii şi al dreptului la opţiune şi la libertate. Şi poate că această recunoaştere în timp să fie şi singura lor răsplată posibilă (în viaţă se pare că nu a mai rămas decât cantemiristul col.(r.) Dumitrescu Cristian). Poate nu e lipsit de interes amănuntul că ultima percheziţie în casa profesorului a fost în mai 1989, oamenii securităţii i-au „furluat” 80 de pagini dintr-o viitoare plachetă de poezii (neînapoiate vreodată). Profesorul a reuşit să publice un volum de poezii „Cristal” în 2001, la Editura Vasile Cârlova. Alături de poezia „Fiare” (nu cităm, din cauza economiei de spaţiu) foarte frumoasă este şi poezia „Cristal II” din care cităm doar finalul:
„Eu sunt glasul conştiinţei. îţi îndrum a vieţii caleTot de numele profesorului Bădulescu se leagă şi tipărirea incendiarei cărţi „Drumul Damascului”, editată de Doina Jalea şi mai ales poziţia dânsului despre filmul realizat de regizorul Andrei Şerban după cartea amintită.
Şi îţi ocrotesc fiinţa pe măsura vrerii tale,
Că tu ai cum n-are numeni nesfârşită libertate
Să îmbraci haina virtuţii sau să bâjbâi în păcate.
A tăcut. S-a stins lumina. Toate cele nepătrunse
Înţeles-am nu în Cosmos, ci în suflet sunt ascunse”.
În arealul cuibului de şoimi de la Castelul fermecat din Valea Râşnoavei a început să prindă identitate un fenomen complex în învăţământul liceal românesc – cantemirismul, iar spiritul cantemirist este produsul acestui fenomen, care a născut o miraculoasă matematică: întregul să fie mai mare decât suma părţilor ce-l compun. Cantemirismul împlinea în timp testamentul întemeietorului Nicolae Filipescu care afirma: „ambiţionăm o educaţie completă, intelectuală, fizică şi morală. Râvna noastră va fi de a dezvolta însuşirile morale ale tinerilor, iar gradele de distincţie vor răsplăti mai ales acele însuşiri ce sunt podoaba ostaşului. Să vrăjim sufletul încă fraged al viitorului ostaş ca în el să vibreze cultul sfânt al patriei, isteţimea punctului de onoare, dragostea fierbinte a gloriei”.
Despre acest spirit cantemirist au mărturisit toate cele peste 80 de evocări ale generalilor cantemirişti din prezenta carte. Adolescenţii şi dascălii din constelaţia cancelariei cantemiriste de la Predeal au ridicat cu trudă şi migală acel „Exegi monumentum”, piramida cantemiristă, pentru că o secretă piramidă trebuie să vedem în orice operă. învăţământul românesc nu fusese „reformat”, încă sub aspectul cunoştinţelor profesorilor şi elevii au avut parte de dascăli care au trecut peste prejudecăţile ideologice ale timpului, consolidând o axă de valori autentică, care să le pună cantemiriştilor în desagă merindea de drum pentru o viaţă. Ei au rămas icoane de lumină în sufletul discipolilor. Academicianul Miron Nicolescu spunea – „nu suntem numai fiii părinţilor noştri, ci şi fiii profesorilor noştri, care ne-au învăţat nu numai profesiunea specifică, dar şi pe aceea mai nobilă de om”.
14 aprilie 1952, profesorul George Lăzărescu le propune elevilor la limba franceză testul temă -”La Marseillaise”. La înapoierea lucrărilor corectate, elevul Dumitrescu Cristian observă că lucrarea lui nu e menţionată. Profesorul îşi duce mâna la frunte şi cu regret spune că a uitat-o printre alte lucrări, dar că lucrarea e foarte bună, are nota maximă, şi-l invită după oră să meargă la cancelarie să i-o dea. Acolo, într-un loc mai retras, profesorul îi spune că a rupt-o, fiindcă în cazul în care conţinutul ei ar fi ajuns la cunoştinţa persoanelor oficiale, autorul ar fi fost arestat şi condamnat. Extemporalul cantemiristului fusese conceput ca un adevărat manifest politic, de elogiere a libertăţii individului, de condamnare a tiraniei, cu referiri critice la adresa regimului totalitar.
Colonelul Bânzaru Cornel, promoţie Liceu militar 1954, în decembrie 1989 era şeful transmisiunilor Diviziei din Târgu-Mureş. în acele zile tulburi, în prezenţa întregului efectiv de cadre ale Comandamentului diviziei, a refuzat să execute ordinul de a participa la reprimarea manifestanţilor, fiind dezarmat şi arestat pe loc, urmând a fi deferit Tribunalului militar. Niciodată nu s-a plâns de modul tovărăşesc, partinic în care a fost tratat de zeloşii săi comandanţi şi nu a solicitat recompense sau recunoşterea vreunui merit.
[…]
Lecturi in paralele pe blogurile:
Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu