vineri, 24 octombrie 2008

LECTURI PARALELE – PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ

Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.


Lectura nr. 2 […]

HRONIC DINTR-O MAGNA EPICA
MOTTO:
„Dorinţa de a scrie o cronică consistă în a reorganiza, în spiritul libertăţii ceea ce destinul a organizat, odată sub constrâgerea împrejurărilor”

I. ÎNCEPUTUL


După întâlnirea „tovărăşească” de la Yalta, Puterile aliate au hotărât ca România să rămână în spatele Cortinei de fier sub „protectorarul” taratului sovietic de la Moscova, condus de tătucul Stalin, stăpânitor fără cusur în rău, în teroare şi în ferocitate, stăpân militar absolut asupra Tratatului impus ţărilor membre din lagărul comunist, creat după înţelegerea sus amintită. Tratatul militar, care era de facto unul politic, cu sediul la Varşovia, însemna dominaţia absolută a modelului sovietic asupra unei mari părţi din Europa Centrală şi de Răsărit.


După ocuparea României de către trupele sovietice „eliberatoare” trebuiau impuse foarte repede şi pârghiile, instituţiile, care să adopte modelul sovietic. Nu a fost vorba, în nici un fel la începuturi, ca să adaptăm modelul comunist la realităţile şi tradiţiile societăţii româneşti, ci de adoptare ad-literam a ceea ce ni se ordona şi transmitea privind organizarea industriei, economiei, agriculturii, armatei, culturii şi învăţământului, ideologiei. Economia a fost condusă după modelul hozrasciot, industria după experienţele stahanoviste, ideologia după noul catehism roşu, devenit în şcoli, universităţi şi academii: BML (adică bazele marxism-leninismului). în armată s-au făcut epurări drastice, luptătorii şi eroii de pe front au fost demobilizaţi, daţi afară din armată, unii mai norocoşi trecuţi în rezervă, dar cu pensii de batjocură.

Noua ideologie bolşevică impunea ca strategie distrugerea tradiţiilor, ştergerea din memoria românilor a sărbătorilor religioase şi naţionale. Moş Crăciun devine grotescul Moş Gerilă, iar sărbătorile noastre naţionale erau: 7 Noiembrie – Ziua Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, 23 August (insurecţia armată), 1 Mai şi 30 Decembrie 1947 – ziua Republicii (izgonirea regelui Mihai I din ţară). Imnul naţional nu mai era Tricolorul compus de Ciprian Porumbescu, ci un imn creat la cererea factorilor politici de la Internaţionala Comunistă. Dar şi aşa, la orice sărbătoare, ori festivitate se cânta mai întâi marşul URSS şi apoi imnul românesc.

În învăţământul românesc se studia obligatoriu limba rusă din şcoala generală, la fel se studia istoria PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) şi geografia URSS. Marile noastre personalităţi din cultura României şi mulţi scriitori de seamă, ori artişti (Brâncuşi etc.) erau consideraţi reacţionari, ori cu o gândire retrogradă. Braşovul purta numele de Oraşul Stalin (abreviat în codul poştal şi administrativ OS – de aceea poate câinii vagabonzi fugeau la Braşov după maşini, că era rost de ros un OS). Pădurea de pe dealul Tâmpa de la Braşov fusese tăiată în aşa fel încât sa fie scris cu lemnul copacilor Oraşul Stalin şi să se vadă de la mare distanţă. Acest lucru sigur nu a fost cerut de Stalin, ori Moscova, ci a izvorât din ataşamentul servil al politrucilor noştri pentru a fi remarcaţi de consilierii sovietici prezenţi în orice domeniu în ierarhia puterii politice şi sociale din România acelor vremuri.

Academia Militară Generală s-a numit un timp I.V. Stalin, iar cursul academic pentru ofiţerii politici s-a numit Cursul Academic Jdanov, devenit mai târziu Academia Ştefan Gheorghiu. Noua ideologie trebuia să-şi creeze şi noii academicieni. Aşa am învăţat în şcoli istoria lui Mihai Roller, proaspăt „vopsit” academician, aşa am aflat de la academicianul Al. Graur că fondul principal de cuvinte al limbii române este 60% slav, restul latin şi alte elemente. Aceasta o spunea în 1955 în cartea „Fondul principal de cuvinte al limbii române”. Multe alte exemple s-ar putea aduce, dar Cronicarul acestor rânduri nu a dorit decât să reînvie un cadru social-politic şi cultural din epoca 1945-1950 şi apoi mai departe să urmărească viaţa societăţii româneşti între 1950-2000, printr-un segment al învăţământului românesc – Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, Breaza...

În anul 1946 au avut loc alegeri noi, trâmbiţate ca fiind libere. La îngrijorarea Primului Secretar al CC. al P.M.R., Gh. Gheorghiu-Dej că partidele istorice democrate ar putea obţine o recunoaştere a poziţiilor lor publice (comuniştii erau în număr mic şi nu aveau simpatizanţi numeroşi în masa alegătorilor), tovarăşul I.V. Stalin îi face un mic învăţământ ideologic şi îi dă înţelepciunea pumnului de fier: – nu contează cine şi ce votează, contează cine numără voturile! Şi a ieşit la numărătoare ceea ce a impus prin forţă gardianul sovietic din spate.


În condiţiile noii ordini sociale era firesc să fie desfiinţate liceele militare, considerate ca aparţinând unei educaţii burgheze şi reacţionare. în 1948 au fost desfiinţate cele 6 licee militare: Colegiul militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea-Dealu, Târgovişte, Liceul militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, Liceul militar „Regele Ferdinand” din Chişinău, Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş, Liceul militar „D.A. Sturza” din Craiova şi Liceul Militar din Galaţi.

Întotdeauna la noi, românii, în momente confuze, de răscruce, de abandonare a cursului firesc al lucrurilor, a apărut omul providenţial, sau mai laic, omul potrivit, care să oprească blestemul „după noi potopul!”. Omul acesta a fost generalul Mihai Florescu, doctor în chimie, cu studii în Franţa la Montpelier, luptase în Spania în detaşamentele comuniste contra lui Franco, şi care acuma, în 1949 era şeful DSPA (Direcţia Superioară Politică a Armatei). A convocat în vara anului 1949 trei ofiţeri din locuri diferite, dar care au aflat la faţa locului ceea ce au în comun – toţi trei erau foşti absolvenţi de licee militare: maiorul Tomagu – absolvent al Liceului militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş, căpitan Vlădulescu – absolvent al Liceului militar „D.A. Sturdza” din Craiova şi căpitan lonescu Heroiu Spiridon – absolvent al Colegiului militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea-Dealu, Târgovişte. Generalul Florescu Ie-a spus că doreşte să înfiinţeze un liceu militar de tip nou în oraşul său natal Roman şi că doreşte să-şi lege numele de o asemenea ctitorie culturală (tatăl său era librar şi se numea Lilienfeld, în traducere românească câmp cu flori, adică pe româneşte Florescu). Au aflat şi ce atribuţii vor avea fiecare: maior Tomagu – comandantul liceului, căpitanul Vlădulescu – locţiitorul comandantului, iar căpitanul lonescu Heroiu – directorul de studii, l-a cerut proaspătului director de studii să aplice la noul Liceu militar întocmai tot ceea ce a cunoscut şi a învăţat la Mânăstirea-Dealu: programa şcolară, repartizarea materiei, formarea catedrelor, numirea profesorilor, orarul, planul de studii al liceului, organizarea studiului, atelierele şi cercurile de elevi, organizarea claselor etc. (informaţii înregistrate pe bandă magnetică de cronicar în octombrie 1999 de la col.(r.) lonescu Heroiu). De aceea, liceele militare de azi sunt organizate după structura şi principiile didacticii moderne preluate de la Mânăstirea-Dealu. Liceul înfiinţat la Roman s-a numit iniţial, Şcoala militară medie „Dimitrie Cantemir” subordonat DSPA. Ordinul de întemeiere al liceului poartă data de 25 noiembrie 1949, urmare a ordinului emis de Marele Stat Major nr. 48258 din 21 noiembrie 1949. Deci data de 25 noiembrie 1949 este data întemeierii noului Liceu militar „Dimitrie Cantemir” în garnizoana Roman.
[…]

Lecturi in paralele pe blogurile:

Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist


Evenimente...