vineri, 2 ianuarie 2015

Devenim din ce în ce mai puţini...

Am un nod în gât şi, oricât aş vrea, nu sunt în stare să vă spun acum mai mult… Poate că următorul pe listă pot fi eu...

... multpreabunului nostru coleg ALEXANDRU RĂDUCANU, familiei îndurerate...



Moartea nu înseamnă înăbuşirea luminii... E ca şi când ai stinge lampa pentru că a venit noaptea...

... „iartă-le lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu lucru sau cu gândul le-au săvârşit si- aşează pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea ”...

Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace!
- colegii cantemirişti -



Rugăciune
Îngăduie-mă, Doamne
Primeşte-mă
în liniştea albastrului
Tău
şi odihneşte-mă
de prigoana păcatelor mele.
Alină-mi rănile cuvintelor
ajută-mă să Te strig
din adânc de inimă.
Învaţă-mă să Te iubesc
Şi lasă-mă, Doamne,
să ţes din lacrimi
trepte pentru înălţarea sufletului
la poarta milostivirii Tale!

Amin.






luni, 8 decembrie 2014

In Memoriam.

Era pe 6 decembrie 2013, dimineața în jurul orelor 07.00, într-un salon alb din Târgu Mureș, când telefonul a sunat prelung. Cu o mișcare înceată am ridicat telfonul mobil prăfuit și am răspuns:
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu cu internat, cu profesori de excepție, așa cum era acela, te leagă cu un fir nevăzut și peste ani. Pe noi întâlnirea de peste ani ne-a apropiat imediat. Era un bărbat puternic, cu o familie frumoasă. Relu a fost un model pentru mine. Sociabil, blând, dar în același timp neiertător cu cei ce greșeau, cu o imaginație creatoare, cu o cultură generală de invidiat, cunoscător al limbii engleze, om de afaceri, negociator, un tovarăș de arme, care nu te părăsea când îți era greu.Un PRIETEN adevărat.
În 2010 stabilisem sa mergem in toamnă în vacanță în Spania (Andaluzia), dar cu câteva săptămâni înainte de plecare, o boală grea l-a lovit. Nu a căzut. Era un adevărat ”soldat”. O rană nu doboară un luptător. A început tratamentul. La sfârșitul anului 2010 mi-a spus:
– Nicule aș vrea sa merg undeva departe. Undeva în Asia, unde este Raiul pe Pământ.
– Hai în Malaysia, paradisul verde, am spus eu.
– Da, sunt de acord, a venit decizia lui imediata.
Pe 23.03.2011 la orele după-amiezii eram la aeroportul Otopeni, pentru a pleca prin Amsterdam, cu o cursă regulată spre Kuala Lumpur (în anul 2014 avionul acestei curse a fost doborât deasupra Ucrainei).
La Kuala Lumpur am ajuns după 14 ore de zbor și am stat 6 zile. Intrasem în altă lume, eram pe alte coordonate, și geografice și sentimentale. Seara târziu, pe terasa hotelului unde eram cazați, amândoi umăr lângă umăr, gând lângă gând, depănam amintiri.
Ziua ne plimbam prin piețe, prin parcuri (Kuala Lumpur are unul din cele mai mari parcuri din lume -Lake Gardens), pe străzile supraaglomerate de motorete, am vizitat turnurile gemene Petronas, am vizitat Chinatown si Little India, am vizitat un parc de fluturi și amândoi ne-am fotografiat în fața unui panou cu mulți fluturi, ne-am distrat într-un parc de păsări (acolo Relu a hrănit câțiva păuni) și ne-am mângâiat simțurile într-un parc de orhidee. ”Carpe Diem” – erau cuvintele noastre. Ne bucuram de prezența persoanelor pe care le-am cunoscut acolo. Într-o după amiază, într-un restaurant german dintr-un cartier mai linistit, l-am cunoscut pe Mircea, cel care ne-a ținut câteva ore, în fața halbelor de bere (în Malaysia vinul este foarte scump) cu poveștile lumii de acolo. ”Știți că orașul Kuala Lumpur este înconjurat de junglă? Locuințele se învecinează cu jungla. Dar nici omul și nici animalele din junglă nu depășesc liziera junglei. Este un respect reciproc.” sau ”Despre Durian (celebrul fruct exotic) oamenii locului spun că are miros de iad și gust de rai”, etc. În altă zi am vizitat un templu indian – Batu Caves. Acolo Relu a urcat sprinten cele 272 de trepte ale templului. După Batu Caves a urmat un templu budist, după o oră de mers prin pădurea ecuatorială . Seara nu puteam rămâne în camere. In altă zi am mers într-un alt rai. Raiul electronicelor. Aproape toate mărcile de laptopuri de pe Pământ erau acolo prezente pe 4 etaje. Nu ne venea să credem ce vedeam. Și-a cumpărat un Toshiba la un preț foarte convenabil. I-am simțit bucuria unei achiziții performante pe care atunci și-a dorit-o.
IMG_0008IMG_0007
IMG_0019IMG_0031
IMG_0036IMG_0040
IMG_0061IMG_0066
IMG_0146IMG_0182
IMG_0190IMG_0213
IMG_0272IMG_0308
IMG_0358IMG_0344
IMG_0324IMG_0322
IMG_0244IMG_0252
După 6 zile (ce repede au trecut!) părăseam cu regret Kuala Lumpur și ne îndreptam spre insula Langkawi, la granița cu Thailanda. La intrarea in casutele pe care urma sa le ocupăm (căsuțe de lemn), echipate cu frigider, Tv, terasă, pe piloni, am rămas o clipă fără cuvinte. Era un loc ce te apropia de frumusețea intrinsecă a naturii, frumusețe divină, pe care o surprinzi pentru o fracțiune de secundă, irepetabilă. Acolo  verdele pădurii se împletea cu albastrul oceanului. Eram inconjurați de macaci, de fel de fel de târâtoare și zburătoare. Un zgomot specific plutea în aer. Seara am petrecut-o la  unul din restaurantele din zona receptiei. Am dansat.
IMG_0369IMG_0380
IMG_0620IMG_0622
Următoarea zi am inchiriat o masină cu șofer (costa 25 USD o zi de închiriat un taxi ) si am vizitat pe un traseu circular pe insulă, un acvariu, o livadă de fructe exotice, ne-am bucurat de o plimbare pe mare cu o barcă cu motor, pe lângă celebrele păduri de mangrove.
IMG_0383IMG_0415
IMG_0480IMG_0479
IMG_0581IMG_0604
Dar poate cel mai inetersant este că Relu și-a dorit un pescuit pe mare. Dorința și-a împlinit-o într-o zi în care am cunoscut și soarele și ploaia. Cu un tânăr localnic ce conducea barca si avea uneltele de pescuit am pornit in zorii zilei pe mare, printre o multime de insulite. Am petrecut acolo 6 ore, 6 ore în care am uitat de lume, de noi. Eram in mijlocul mării (Andaman), nu auzeam dacât valuri și vânt. Veșnicia curgea în noi.
In urmatoarele zile am vizitat celebrul pod suspendat, am gustat din produsele locale si am trândăvit pe plaja superba.
IMG_0509IMG_0793
IMG_0714IMG_0761
IMG_0787IMG_0669
IMG_0640
Așa se sfârșește o poveste din Raiul verde de pe Pământ. La întoarcere, pe aeroportul din Amsterdam, așezați unul lângă altul pe o canapea, Relu mi-a spus:
– Nicu, a fost cea mai frumoasă vacanță a noastră (a mea și a soției mele)!
Am întors capul. O lacrimă se scurgea ușor pe obraz. Era lacrima care ne unea sufletele…
Originally posted on npostOle:
Era pe 6 decembrie 2013, dimineața în jurul orelor 07.00, într-un salon alb din Târgu Mureș, când telefonul a sunat prelung. Cu o mișcare înceată am ridicat telfonul mobil prăfuit și am răspuns:
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu…
View original 830 more words

Evenimente...