de Miron Manega
2005-05-09
„Iubito care nu exişti
Decât în mintea mea candrie,
Mi-e dor năprasnic să te mişti
În jurul meu ca o făclie.
Dar n-ai putere să persişti,
Să fii şi veşnică, şi vie,
Iubito care nu exişti
Decât în mintea mea candrie.
Ce mult mi-aş fi dorit să rişti
O imposibilă beţie,
Făclie stinsă ce confişti
Iubirea noastră naşparlie!
Iubito care nu exişti...”
(din volumul „Salonul refuzaţilor”, Editura Junimea din Iaşi, 2008)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu