Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.
Lectura nr. 8
[…]
În liniştea vegetală, liniştea începutului de lume, măreaţă, austeră din jurul Castelului fermecat, „cantemiriştilor le fusese pusă în mână o carte şi în suflet o rimă” îşi aminteşte generalul Adrian Marinescu. Să spicuim câteva metafore, cuprinse în gândurile celor care în cadenţe regulate s-au întors spre cuibul de şoimi, adăpostit de crenelurile de piatră ale Coştilei şi Caraimanului, spre acele stele visate în copilărie, sclipind şi chemând adolescenţa şi care au poposit pe umerii multor cantemirişti la maturitate, şi mai apoi au coborât în acel „albastru de Cantemir” cu lampasul roşiatic împreună cu irizările luminoase ale stelelor speranţelor adolescentine.
„Aş da orice să vă răscumpăr
Din codrul fragedei păduri
De ţanţoşi copilandri puri
Şi plini de har şi neastâmpăr,
Căci amintirile mă scurmă
Dar, stând pe rând să vă privesc,
Mă trec fiori când vă găsesc
Prin colbul lor rămas în urmă”
(„Revedere II” Colea, Constantin Dănilă)
Sau iată spovedania fiului rătăcitor întors după o jumătate de veac la vatra adolescenţei sale:
„Cine a zăcut de boala
Numită ideal
Să reînvie şcoala,
Fantomă din Predeal!
Hai, astăzi să ne strângem,
Ca florile în glastră,
Să râdem sau să plângem
Adolescenţa noastră!
Şi-n râs şi-n plâns răzbate
Regretul după şcoală
Ca sfinxul ce străbate
Milenii, ros de boală
(Costică Budin, „Recviem în Predeal")
„Să îmbătrânim dureros de frumos cu toţii, demni, falnici şi drepţi, ca brazii printre care au fost răsădiţi şi crescuţi!" – se adresa Gabriel lordăchescu colegilor săi în 2004:
„Ne-am adunat din patru vânturi,
Să depanăm vechi amintiri,
Şi re-nviem uitate gânduri
Şi să le punem în priviri,
Aceste vii şi-adânci ferestre,
Ca un fantastic joc de-oglinzi,
În care ielele terestre
Te ispitesc ca să te prinzi.
A fost atunci odinioară,
O cretă care tot scria;
A fost un crai... şi-o căprioară
La ca re sufletul visa...'
Visăm şi-acum ca altă dată,
Dar visu-i mai puţin senin;
Povestea e mai încurcată
Şi mai aproape de... amin!"
(Gabriel lordăchescu, „ Vechilor colegi")
Şi pentru cantemirişti e valabilă constatarea – de ce unii îmbătrânesc, iar alţii doar înaintează în vârstă – dar vorba lui Marin Sorescu (care-şi lăsase mustaţă) la întâlnirea de 20 de ani – „cei mai frumoşi rămân tot frumoşi, cei mai aşa şi-au lăsat mustaţă!".
Peste ani, Feţi-Frumoşii dăltuiţi din măiastră carte a dascălilor lor şi din metafora sufletului lor vor creiona profilul generic al acelor modele – Profesorul nostru: „Siluetă dreaptă, chipul grav, mereu visător, privire blândă, dar pătrunzătoare, luminoasă, ţinută sobră, costum cu croială impecabilă, rafinată, cu o gestică armonioasă de dirijor, compozitor, poet, actor, dar mai presus de toate, Profesor desăvârşit, care impresiona în mod deosebit, impunând totală admiraţie, fascinându-ne. Cu calm şi îngăduinţă, cu politeţe şi răbdare binevoitoare, caracteristică şi nobilă, chemate să slujească o lume de tovarăşi, formând discipoli după calapoadele mânăstirene ale faimosului Colegiu militar „Nicolae Filipescu" – desfiinţat în 1948, dascălii noştri ne-au fost adevărate icoane de lumină, pentru tot restul vieţii" (absolvent 1954, Constantin Dănilă-Colea).
Acelaşi lucru au însemnat şi cantemiriştii în viaţa dascălilor lor – icoane de lumină (La una din întâlnirile oficiale desfăşurate în Cantemir, a fost invitat şi proaspătul profesor pensionar Constantin Spânu. Acesta s-a adresat de la tribună cantemiriştilor, astfel: „– Acuma îmi dau seama că am fost un vampir (râsete zgomotoase în sală); – M-am hrănit cu tinereţea voastră! (aplauze îndelungi))".
Marele înaintaş al dascălilor cantemirişti, profesorul Fronea Bădulescu (care a cunoscut şi a trăit martirajul din închisorile comuniste) se închina astfel ucenicilor cantemirişti, adevăr trăit de toţi dascălii din Cantemir în timp:
„În zi de sărbătoare, la început de lună,
În paginile albe, ca într-un seif se-adună
Comori de gânduri pure, pe care artizani
De nobilă trăire le scriu de treizeci ani.
Ca rădăcini pătrunse adânc în latul tării,
În sate, în oraşe, în munţi, la malul mării,
Îşi sorb cantemiriştii frumoasele simţiri
Ce dau atâta farmec acestor întâlniri.
Aducerile-aminte mă poartă înapoi,
Cobor adânc în vreme şi mă-ntâlnesc cu voi
Cu tinereţea noastră, cu cerul ei senin:
Icoane de lumină, la care mă închin!”
(Fronea Bădulescu, „Icoane de lumină")
[…]
Lecturi in paralele pe blogurile:
Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu