ORIGINEA NUMELOR – ANDREI (1)

Andrei / Andreea [greacă] provine din Andreas, aner = al omului Andrei, Andreea - din greacă: bărbăţie, curaj, acest nume amintindu-ne că viaţa este o luptă cu ispitele de tot felul cu greutăţi sau neputinţe, cărora trebuie să le facem faţă cu bărbăţie şi curaj. Dar creştinul nu se lupta doar cu ispitele ci şi cu sine însuşi, încercând prin tot ceea ce face să fie un om tot mai bun - „Unde este sfinţenie, acolo este şi curaj.” - Sfântul loan Gura de Aur.

Numele au pătruns în limba latină şi chiar în limba ebraică, de unde s-au răspândit în toată lumea creştină, datorită cultului unuia dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Sfântul Apostol Andrei, fratele Sf. Pavel, prezenţi în „Noul Testament” în „Evanghelia după Matei”, a propovăduit credinţa în Iisus Hristos şi a sfârşit prin răstignirea sa pe o cruce în formă de X (de aici şi simbolistica acestei forme care se traduce prin „pericol iminent”, „pericol de moarte”, denumit şi „Crucea Sfântului Andrei”).

Sf. Andrei este cel care a creştinat zona Mării Negre şi Dobrogea, fiind considerat creştinatorul României. În cultura populară există o serie întreagă de credinţe păgâne, credinţe şi rituri magice, datorită faptului că 30 noiembrie este considerat „cap de iarnă”, iar noaptea de Sf. Andrei este o noapte a lupilor şi a strigoilor, a vrăjitoriilor şi a farmecelor.

Numele de Andrei s-a fixat din vremuri străvechi la noi în ţară, cu forme latine că Andrea, Indrea sau Undrea (ultimele două au rămas până astăzi ca denumiri populare ale lunii decembrie).

Există multe alte variante ale prenumelui, folosite şi că nume de familie: Andri, Andrieş, Andriţă/a, Andreicuţ, Andruşca, Andreica, Andreescu, Adrei, Andre, Andres, Andruţu, Andreoiu, Andreuca, Druţul, Draia, Andraie etc.

Derivate: Andries, Andru, André, Andrew, Andrey – popular în Rusia, Aundres (AWN-dray) în engleza americană, Adem, Aindrea, Aindreas, Analu, Anders, Andie, Andonia, Andor, Andrae, Andras, Andre, Andrea, Andreas, Andrei, Andrej, Andres, Andresj, Andreus, Andrewes, Andrews, Andrey, Andrezj, Andrian, Andriel, Andries, Andrij, Andrija, Andris, Andrius, Andro, Andros, Andru, Andruw, Andrzej, Andy, Antero, Aundray, Dandie, Dandy, Deandre, Dray, Dre, Drew, Dru, Drud, Drue, Drugi, Mandrew, Ohndrae, Ohndrae, Ohndre, Ohnrey, Ondre, Ondre, Ondrei, Ondrej, Ondrey, Ries, ş.a.

Sfântul Andrei a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, fratele lui Petru (Simon), cel mai vârstnic dintre Apostoli. Sfântul Andrei se bucura de o cinstire deosebită pe teritoriul şi în întreaga istorie a neamului nostru, deoarece - după ce Mântuitorul le-a dat Apostolilor îndemnul său de a merge şi de a boteza toate neamurile, crestinându-le sau altfel spus, de a le duce vestea cea minunată a iubirii lui Dumnezeu - Sfântul Apostol Andrei a ajuns şi în părţile noastre, anume în Dobrogea de azi, unde a întemeiat primele comunităţi creştine de aici. Există numeroase mărturii: Peştera Sfântului Apostol Andrei, lzvorul Sfântului Apostol Andrei, colinde şi cântece populare şi multe alte dovezi. După ani de zile în care Sfântul Andrei a propovăduit credinţă creştină, în cele din urmă a fost omorât de necredincioşi fiind răstignit pe o cruce în formă literei X numită de atunci „Crucea Sfântului Andrei”.

În întreaga sa viaţă, Sfântul Apostol Andrei nu a încetat nici un moment să le vestească oamenilor învăţătura creştină. Este pentru noi toţi un exemplu de dăruire şi curaj, de izbândă şi biruinţa împotriva răului.

Ziua Sfântului Apostol Andrei - 30 noiembrie. Zilele altor Sfinţi ce poartă şi ei acest frumos nume: Sfântul Andrei Criteanul- 4 iulie, Sfântul Andrei Rubliov - 4 iulie, Sfântul Mucenic Andrei - 9 iulie.

Alte Sărbători:

· în calendarul ortodox: 30 noiembrie şi 20 iunie (aducerea moaştelor)

· în calendarul romano-catolic: 30 noiembrie şi 9 mai (această din urmă dată se sărbătoreşte doar în Scoţia, ca amintire a datei primirii unor relicve ale sfântului Andrei)

· în calendarul lutheran: 30 noiembrie

· în calendarul anglican: 30 noiembrie

Irina Loghin - Era o seară liniştită

ORIGINEA NUMELOR – MIHAI ŞI GAVRIL (3)

Numele „Gabriel” de la "Gowriel", semnifică în limba ebraică „Dumnezeu este puterea mea” (latină: Sanctus Gabriel; italiană: San Gabriello; arabă: Jibrail).

Numele său este menţionat de patru ori în Biblie, niciodată însă ca „arhanghel”: de două ori în Daniel (8.16 şi 9.21) şi de două ori în Luca (1.19 şi 1.26). De fiecare dată apare ca un mesager care aduce veşti importante. Mai întâi, el l-a anunţat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitatea babiloneană, după care i-a revelat (printr-o viziune spirituală) viitorul naţiunilor. Tot el i-a spus lui Zaharia (la o vârstă înaintată) că soţia sa (Elisabeta) îi va naşte un copil (Ioan Botezătorul), şi în cele din urmă i-a spus Mariei că ea este cea aleasă dintre femei.

Gabriel (Gavril) este, alături de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai importanţi îngeri în cadrul tradiţiei iudeo-creştine şi a celei islamice. Este cel de-al doilea în rang printre Arhangheli.

Profetul Mahomed afirmă că Gabriel (Jibrail), cel cu 140 de perechi de aripi, i-ar fi dictat Coranul, vers cu vers. În tradiţia islamică, Gabriel este considerat a fi spiritul divin al adevărului.

În tradiţia ebraică Gabriel este îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra oraşelor Sodoma şi Gomora.

Variante ale numelui:

Numele Gabriel \g(a)-briel, gab-riel\, se pronunţă (în engleză) GAY-bree-el. Varianta Gavril este foarte populară în Rusia; Gabi - prescurtare a numelor Gabriel, Gabriela; Gable - nume din franceza veche, nume scurt pentru Gabriel; Gabriela - feminin pentru Gabriel; Gabrielle - feminin francez pentru Gabriel; Gaber, Gavriel, Gabrieli, Gabion, Gabrielsen, Gavrilichev, Gabarkiewicz, Gawrysiak - nume ale cruciaţilor; Kaapo, Kaapro - variante finlandeze; variante arabe pentru Gabriel: Jibril, Jibrīl, Jibreel, Jabrilæ sau Djibril.

Celebrităţi purtătoare ale numelui:

Muzică: Peter Gabriel; scriitori: Gabriel Farcia Marquez; fotbalişti: Roman Gabriel; actori: Gabriel Byrne.

Alte variante: Gab, Gabbi, Gabbie, Gabby, Gabe, Gabi, Gabie, Gabrian, Gabriele, Gabrielli, Gabriello, Gaby, Gavriel, Gavril sau Gavrilo, Gavrilă, Găbiţă.

Nume de familie (româneşti) derivate: Gavrilă, Gavrilescu, Gabrielescu.

ORIGINEA NUMELOR – MIHAI ŞI GAVRIL (2)

Variante internaţionale ale numelui Mihai

Micaela, Micah, Michael - varianta anglo-saxonă, Michaela, Michal - varianta a numelui Michael (Mihai), Michel - varianta franceză pentru numele Mihai, Michelangelo - combinatie a numelor Michel şi Angelo (în greaca , „mesager”), Michele - varianta italiană pentru numele Mihai, Michelle - varianta franceză pentru numele Mihaela, Mick - prescurtare a numelui Michael, Micky - diminutiv al numelui Mick, Miguel - varianta spaniolă pentru numele Mihai, Mihaela, Mihai, Mihail, Mihnea - nume posibil provenit din Mihai ; sau , nume romanesc vechi avand aceeasi radacina cu cea a verbului „a mâhni”, Mihu - variantă a numelui Mihai, Mike -forma scurtă a numelui Michael, Mişu (Mishu) - prescurtarea a numelui Mihail, Mitchell -varianta a numelui Michael, Mica - prescurtare de la Mihaela.

Michael \m(i)-chael\, se pronunţă în engleză MYE-kal, Michael, şi Myatt (Anglia),. Michiel (în Ţara Galilor) este folosit frecvent; Michell şi Mitchell (Scoţia),. Miguel (mee-GEL) în Spania şi Portugalia; Michel, Miell, Miall, Michel, Micheau, Micheu, Michelet, Michelin în Franţa şi popular în Olanda; Michiel (mee-KHEEL), Mische, Mish, Misisch sau Miscke în Germania; Mikael, Mikell, Mikkel în ţările scandinave; Michail, Mikhail în Rusia; Michal, Miell Michalik sau Mielnik în Polonia; Miko în ţările slavone; Mikel, Miquel în Ţara Bascilor, Michele şi Micheli (Italia), Michel, Miko, Michaela (Ungaria), Michaley (Cehia)...

Celebritaţi purtătoare ale numelui:

Baseball - Mickey Mantle; actori Mickey Rooney, Michael Caine, Michael J. Fox, Michel Chiklis, Michael Gambon, Michael Imperioli, Mike Myers; cântăreţi Michael Jackson, Mick Jagger; personaje de desene animate Mickey Mouse; preşedinţi de stat - Mikhail Gorbachev (Mihail Gorbaciov), regele Mihai I de România; hockey - Mike Modano; modă - designer Michael Kors.

Nume de familie derivate: Michaelson, Mikkelsen, Mikhalkov, Michaeliewicz, Mihăilescu, Mihăileanu, Mihăescu...

Alte 40 de variante: Makai, Micael, Mical, Micha, Michaelangelo, Michail, Michal, Micheal, Michel, Michelangelo, Michele, Michiel, Mickey, Micky, Miguel, Mihail, Mihaly, Mikael, Mike, Mikel, Mikell, Mikey, Mikkel, Mikhail, Mikhalis, Mikhos, Mikkel, Miko, Mikol, Miky, Miquel, Mischa, Misha, Mitch, Mitchell, Mychael, Mychal, Mykal, Mykel and Mykell.

ORIGINEA NUMELOR – MIHAI ŞI GAVRIL (1)

Prenume universale, Mihai(l) şi Mihaela au o veche tradiţie europeană creştină, transmisă din „Vechiul Testament”. Se pare că la origine, prenumele derivă din ebraicul „Mikha'el”, care înseamna „cine e ca Dumnezeu?”, întâlnit în numeroase texte biblice. Răspândirea sa este pusă în legătură cu faptul că este considerat un arhanghel (cel mai mare dintre Îngeri), asa cum apare în „Cartea lui David”, unde este supranumit „mare conducator” şi „ocrotitor al copiilor poporului lui Israel”. Etimologic, se considera că prima parte a numelui derivă din ebraicul Mikajah, un alt nume ebraic, unde particula „jah” este prescurtarea numelui divinitatii supreme „Iahve”.

Cea de a doua parte a numelui „el” derivă dintr-o altă denumire a divinitatii - „Elohim”. În cultura europeana a pătruns prin intermediul „Septuagintei”, unde aceste prenume se fac cunoscute prin forma greceasca „Michael” şi prin Biblia „Vulgata” (o versiune a Sfintei Biblii, tradusă în limba latină care include ediţii variate ale textelor sacre), unde numele are aceeasi formă.

Popularitatea numelor Mihai şi Mihaela devine marcanta în era crestină, astfel încât ajunge ca în Germania numele, fiind atat de populare, au ajuns să fie folosite ca un simbol pentru ţăranul german.

Arhanghelul Mihail este zugravit în toate Bisericile ortodoxe pe una dintre uşile laterale ale Sfântului Altar (de obicei pe cea din stânga). El este considerat un căpitan al dreptăţii, cu sabia adevărului în mână, mediatorul oamenilor cu divinitatea, cel care scrie în permanenţă într-o carte faptele bune şi rele din întreaga lume.

În onomastica noastră sunt găsite atestate încă din secolul al XV-lea, iar multitudinea de forme existente sunt o dovadă clară a răspândirii lor pe tot perimetrul României.

Dintre numeroase forme ale numelor, amintim: Mihăilescu, Mihăilaş, Mihaica, Mihăiţă, Mihu, Mihoi, Mihuţă/a, Mihlea, Mihociu etc.

Sunt întâlnite şi în alte limbi europene: Michael (în limba engleza), Michele, Micheline (în limba franceza şi italiana), Michel (în limba germană), Miguel (în limba spaniolă), Michaela (în limba maghiară), Mihaly (limba rusă) etc.

În limba română apare din secolul al XV-lea sub formele de Mihail, Mihnea, Mihăilă, Mihailo, Mihaela.

În Revelaţiile din Noul Testament, arhanghelul Mihai apare ca şi conducatorul ostilor raiului, şi, de aceea, el este considerat patronul spiritual al soldaţilor. Acest nume a fost purtat de opt împăraţi ai Bizanţului şi de un tar al Rusiei. Cel mai cunoscut român care a purtat acest nume este domnitorul care a unit pentru prima dată principatele române, Mihai Viteazu.

LECTURI PARALELE – PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ

Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.

Lectura nr. 11

[…]

3. ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 3 BREAZA (1945-1954)

După momentul insurecţiei de la 23 August, armata sovietică „eliberatoare” a uitat să mai plece din ţară mai bine de un deceniu, considerând România una din guberniile sale. Sub această tovărăşească ocupaţie sovietică, a trebuit să adoptăm o nouă filozofie, o nouă mentalitate, un nou mod de viaţă întemeiat pe principiile marxism-leninismului, având ca finalitate omul de tip nou, creat pe noi fundamente – bazele marxism-leninismului (B.M.L.). Aceste fundamente trebuiau imediat implementate în instituţiile statului: armată, învăţământ, universităţi şi academii, institute de cercetare, presă etc.

Armata română a trecut printr-un sever proces de demobilizare (trecerea în rezervă a ofiţerilor şi subofiţerilor proveniţi din aşa-zisa „armata veche”, burgheză şi reacţionară) şi de ideologizare, adică participarea tuturor cadrelor militare la perfecţionarea cunoştinţelor lor ideologice, printr-un învăţământ politic bine organizat şi întemeiat pe BML.

a) în acest sens s-a înfiinţat la Breaza între 1945 – 1947 Centrul militar ECP (Educaţie, Cultură şi Propagandă), care funcţiona în localul Străjeriei, actualul Comandament al Colegiului militar cantemirist. La acest Centru erau chemaţi la cursuri scurte de 1-3 luni toţi ofiţerii din vechea armată română pentru a-şi însuşi o nouă educaţie politică şi cetăţenească. La cursurile de la Centrul ECP Breaza au predat lecţii printre alţii – generalul Dumitru Petrescu, Walter Roman, Vasile Luca, Ana Pauker (i se repartizase o vilă în Breaza), Emil Bodnăraş (primise şi el o vilă în Breaza, pe strada Poieniţei, cu pază militară, garaj şi grajd pentru cai). Centrul a primit în 1947 şi vizita primului ministru Petru Groza.

b) între 1947-1953 a funcţionat la Breaza ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 3. De amintit că se mai înfiinţaseră 2 Şcoli militare de ofiţeri politici, astfel – ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 1 Ineu şi ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 2 Beiuş, în aceeaşi perioadă. În anul 1952 se desfiinţează şcoala de la Ineu, iar în 1953 cea de la Beiuş. Mulţi dintre ofiţerii comandanţi de companii şi dintre lectori vor fi mutaţi la ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 3 din Breaza.

c) Din 1953 ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 3 Breaza se desfiinţează şi se va transforma în Cursul Central de Perfecţionare Lucrători Politici. Durata cursului era de 6 luni, cursanţii erau ofiţeri de comandă care doreau să devină locţiitori politici. Din toamna lui 1954 acest curs se mută la Predeal, în locul Liceului militar „Dimitrie Cantemir”, iar liceul este dislocat în locul Cursului Central de Perfecţionare Lucrători Politici, în garnizoana Breaza. La Predeal, acest curs funcţionează până în primăvara anului 1957, când va fi desfiinţat.

Durata cursurilor de la ŞCOALA MILITARĂ DE OFIŢERI POLITICI NR. 3 Breaza era stabilă de forul superior DSPA, în funcţie de nevoile imediate ale armatei având o durată de 3 luni, 6 luni, 12 luni. Înălţările în grad erau în funcţie tot de nevoile armatei – absolventul Ilie Ceauşescu, promoţie 1951 a fost făcut destul de repede căpitan şi ajunge într-un viitor apropiat general-locotenent. Promoţia 1951 a defilat prin faţa generalului maior Nicolae Ceauşescu, şeful DSPA.

Pentru că trebuiau ocupate funcţii de locţiitori politici de la subunităţi cu cadre noi, au fost promovaţi între 1945 – 1948 şi subofiţeri. Din anul 1948 locţiitorii politici de la subunităţi şi unităţi au fost numai ofiţeri. Din acest motiv în şcoală era şi o catedră (i se spunea ciclu) de cultură generală, care completa cursanţilor cunoştinţele de cultură generală până la 7 clase şi elibera atestate (şcoala de absolvire a 7 clase obligatorii). Unii dintre aceşti proaspeţi absolvenţi mai scăpau şi sclipitoare perle. Unul din propagandişti de la liceul Cantemir din Predeal luând poziţia de drepţi aduce un omagiu înfiorat geniului marxist cu „cap de piele” spunându-le elevilor că tovarăşul Lenin a făcut facultatea la „cazan de-a dreptul”. În 1952, un locotenent-major, locţiitor politic la regimentul Mihai Bravu a pregătit la ordinele superiorilor săi Centenarul naşterii marelui scriitor naţional I.L.Caragiale. Au fost invitaţi şi de la Bucureşti (universitari şi oameni de cultură). De faţă cu aceştia a rostit plin de sine: „– Îmi revine sarcina să deschid centironul lui lui Caragiale”.

Pentru că erau mulţi cursanţi, unii erau cazaţi în barăcile de deasupra lacului, alţii în barăcile de la Şcoala UCECOM şi la vila P din parcul Brâncoveanu (unde a fost biblioteca orăşenească, clădire acum demolată), fiind în total o companie de cursanţi care dormea şi studia acolo, dar mânca în şcoală. Dintre clădirile moştenite de la Străjerie şi de la Centrul MTR de către Şcoala politică au fost – Comandamentul, construit în 1928, biblioteca, clubul, popota cadre (construită în 1928), clădirea unde a fost casa muzicii (1936), clădirea de la punctul de control (vila în 1936), sala de festivităţi (1938), atelierele de croitorie, cizmărie (1938), infirmeria (1943), bisericuţa de lemn (1939). Şcoala politică mai moştenea o sală mare de mese în aer liber (unde se puteau da şi spectacole, care a fost pe locul unde azi sunt serele noi părăsite şi centrala termică). Toamna şi iarna sala se transforma în fânărie. În această sală de mese, pavilion în aer liber, se făcea uneori şi predarea cursurilor. Sala de mese în aer liber (acoperită) încă funcţiona în 1951. Aceasta avea mese de 10 persoane şi bănci lungi de 5 persoane.

Pe terenul de handbal din capătul aleii principale a fost baraca în care era corpul de gardă, şi în faţa ei, în livadă era o popicărie (cei care câştigau mergeau să se răcorească la Casa Armatei care era vila pensiune Liliacul, proprietatea familiei Filip din Breaza). Şcoala politică a construit în 1951 pavilioanele T şi T1, motiv pentru care au fost dărâmate barăcile (moştenite de la MTR) în 1952. Credem, după informaţiile primite că şi bisericuţa de pe deal a fost dărâmată în 1952, întrucât în 1951 era pe deal, iar în 1953 dispăruse (informaţie dată de col. (r.) Poenaru Constantin, venit în anul 1950 la Şcoala politică nr. 3 Breaza). Unde este acum baza sportivă a fost terenul de instrucţie al Şcolii politice, iar actuala bază sportivă a fost terminată în 1955. În anul 1954 s-a terminat construcţia pavilionului învăţământ, corpul central. Lectorii şi cursanţii se bucurau că vor avea un pavilion nou pentru învăţământ, şi au lucrat cu însufleţire, dar destinaţia a fost cu totul alta – în toamna lui 1954 Liceul militar „Dimitrie Cantemir” de la Predeal se va muta în garnizoana Breaza în locaţia în care a fost între 1934-1940 Străjeria Ţării, între 1940-1944 MTR şi apoi între 1945-1954 ECP şi Şcoala politică nr.3 Breaza, în 1954 se va termina şi construcţia platoului liceului.

Dintre ofiţerii şi lectorii de la Şcoala politică nr. 3 au fost educatori şi comandanţi în Liceul militar „Dimitrie Cantemir”, următorii:

1) colonel (r.) Poenaru Constantin – comandant de companie elevi 1958-1960, iar între 1975-1984 secretarul de partid şi locţiitorul politic al Comandantului Liceului militar „Dimitrie Cantemir”;

2) colonel (r.) Lăcustă Ion, comandant de companie elevi 1962-1964, revenit în liceu în 1974 ca şef al Biroului cadre şi personal, până în 1982;

3) colonel (r.) Copil Teodor (fost lector şef la Bazele Educaţiei Militare în Şcoala politică) revine în liceul militar în 1962, la reînfiinţarea liceului ca locţiitor politic al comandantului. în 1965 va pleca la Academia Militară;

4) colonel (r.) Mitu Constantin a fost şeful fanfarei şcolii politice, apoi şeful fanfarei Liceului militar între 1954-1960. A ajuns Comandantul Şcolii de muzică din Bucureşti.

[…]

Lecturi in paralele pe blogurile:

Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist