duminică, 8 februarie 2009

Lecturi pe monitor

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor


Această carte apare prin graţia lui Dumnezeu…

Plecăciuni Universului întrupat, familiei şi prietenilor


povestea zăpezii


Era o ţară-n care nu ningea...
Cu oameni negri e povestea mea:
Atît de negre lacrimi, şi de triste,
Înăbuşeau în negrele batiste
Încît, odată, un străin le-a zis
(Avea străinu,-n braţe, un cais)
C-ar fi de-ajuns o lacrimă de-a lor
Să piară şi cais, şi călător!
Ei l-au privit cu ochiul stins si tîmp,
Dar cum strîngeau tăciunii de pe cîmp
Şi timp n-aveau de vorbe - au tacut.
Şi dus a fost străinul cel limbut.

A mai trecut o noapte şi ceva.
Şi-n ţara asta-n care nu ningea
Nici barem printre gînduri,uneori,
Veni pe lume un copil din flori...

Era frumos copilul, ca un vis
De nimeni povestit, de nimeni scris,
Şi-atît de blînd, încît ţi se părea
Că ochii lui imenşi, de peruzea,
Te vindecau de triste şi de negre.
Iar mai tîrziu, cînd mîinile-i alegre
Şi-au înţeles menirea şi norocul
Dezmeticind în colburi negre - jocul,
Cercat-au el şi frigul, şi arsura,
Şi mîngîierea ierbilor, şi zgura,
Veşmîntul trist pe trupul de vestală,
Pizmaşul mărăcine sub petală,
Tăişul, lanţul, rugul şi cenuşa,
Şi fulgul inefabil, şi cătuşa...
Atît trudit-au gîndul lui să ştie
Ce-i stins în rod, ce-i rodnic în pustie
Şi-atît de tainic le-a deprins orîndul
Că se-mbunau stihiile, urmîndu-l...

Cum a crescut copilul, nu v-aş spune,
Ar fi un cîntec negru - de tăciune!
În zariştea posacă şi puţină
El n-avea loc de propria lumină,
Că-l urmăreau cu ură fără margini
Locuitorii negrelor paragini
Să-i interzică miinile şi visul
Care trezeau în amintiri caisul
Vestit cîndva de un străin limbut...
Cerneau lumini în visul lui tăcut
Peste pămintul părăsit de iezi;
Lumini cu nume palid, de zăpezi.

Şi visul lui era o piază-rea
În ţara-n care nimeni nu visa,
Căci mulţi l-au ascultat. Şi l-au crezut.
Şi dorul de zăpezi de la-nceput
Mocnea acum ascuns pe sub cenuşi.
Şi paznici negri se-nmulţeau la uşi
Cu jbilţuri groase încercînd să prindă,
În laţul lor, vreun murmur de colindă...

Dar cum, de la un timp, îi urmărea
În truda lor, o pasăre de nea
Şi de nesomn zăreau lunateci iezi,
L-au prins pe visătorul de zăpezi
Şi l-au legat, departe de lumină,
Cu lanţuri grele, într-o fosta mină.
L-au judecat apoi, grăbit, în taină,
L-au condamnat să nu mai poarte haină,
Să n-aibă drept la adăpost ori mas,
La bună ziua sau la bun-rămas,
La somnul cel obştesc, ori la vreun pat,
Să poarte veşnic lesă cu stigmat,
Să fie ars de viu pe metereze
Vreun vis de va-ndrăzni să mai viseze...
Lăsat să fie-n plata nimănui
Cînd s-o dezice de zăpada lui!

Iar cînd la temniţă s-au dus să-l vadă
Găsit-au doar o mînă de zăpadă.






Chris Spheeris - Enchatement
Asculta mai multe audio Muzica »

Evenimente...