Există în Cambridge un pod peste râul Cam ce se numeşte Podul Matematic sau Podul lui Newton. Legenda spune că acest pod realizat din bârne de lemn ar fi fost creaţia lui Isaac Newton şi că a fost construit astfel încât bârnele să se susţină unele pe altele, fără să fie nevoie de niciun cui.
Tot legenda spune că podul a rezistat până când nişte savanţi curioşi, după vreun secol, l-au demontat pentru a-i afla misterul şi, desigur, la remontare, a trebuit să fie prins în cuie pentru că „şmecheria” nu a mai ieşit.
Mai deunăzi se făcea public rezulatul unui sondaj de opinie care oferea un top al personalităţilor care au avut cea mai mare influenţă în dezvoltarea omenirii. Isaac Newton era pe primul loc, pe locul doi, Isus Cristos. Nu se mai ştie cine era pe locul trei şi dacă şi acea persoană ar fi putut să lege lucrurile fără cuie, că primii doi.
Oricum, pentru marea masă a celor care nu pot face minuni, este nevoie de acest simplu, banal şi indispensabil obiect: cuiul.