un pluton de marote
înarmează recruţi
din copacii vânduţi
vântul smulge bancnote
a dat ordin Acela
să se-mpuşte cenuşa
celor prinşi cu cătuşa
mai uşoară ca vela
dezertor din durată
scriu acum ce-am mai scris
eu, soldatul ucis
într-o altă armată.
(poezie publicată în volumul SALONUL REFUZAŢILOR, apărut la Editura Junimea – Iaşi, 2008)
"Vă multumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine! Fac cinste, de ziua mea, cu un Chiştoc, cu o Poveste şi cu o temă de gandire. Serviti, vă rog:
..."
Ştiaţi că NU EXISTĂ NICIUN FILM ARTISTIC dedicat exclusiv lui Eminescu? Există o explicaţie decentă?
Reconstituirile
Ne reţin atenţia imagini autentice, filmate la începutul veacului trecut, ce pot fi considerate adevărate documente istorice, înfăţişând meleagurile natale ale Poetului, diferite fotografii inedite (inclusiv o controversată poză a Poetului, împreună cu tatăl său), Casa lui Aron Pumnul din Cernăuţi (unde a locuit Eminescu), imagini ale Iaşului, precum şi câteva clădiri pe unde paşii acestuia au poposit (Biblioteca Centrală, „Bolta Rece”, localul „Trei Sarmale” etc), rudele acestuia (Arhimandritul Ioachim Iuraşcu), Mormântul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu, busturile lui Eminescu de la Dumbrăveni, Botoşani, din faţa Ateneului, fotografiile Veronicăi Micle, Teiul lui Eminescu, Grădina Copou, Mânăstirea Văratec, Mormântul Veronicăi Micle, rudele în viaţă ale lui Creangă. Dacă acest film ar fi fost studiat cu atenţie (sau doar studiat), reconstituirea casei memoriale a lui Eminescu de la Ipoteşti ar fi fost cât se poate de aproape de realitate! În al doilea rând, filmul acesta, avându-l ca autor pe mult hulitul şi blamatul Octav Minar, este unul dintre cele mai elocvente documente cinematografice păstrate în întregime şi prima încercare de a ilustra, cu mijloacele specifice celei de-a şaptea arte creaţia eminesciană.
„Am avut privilegiul de a fi primul jurnalist care a semnalat în presă existenţa unui film monumental ca importanţă, atât pentru cultura română în ansamblul ei, cât şi pentru cinematografia românească. Din nefericire, filmul a fost şi continuă să fie ignorat pe nedrept, el nefiind menţionat până acum în nici un document public”.... (Miron Manega)
...”Eminescu, Veronica, Creangă” se numeşte filmul, are 21 de minute şi a fost realizat, în 1914, de Octav Minar, un cercetător controversat al vieţii lui Mihai Eminescu. Pelicula, considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur, a fost descoperită, în urmă cu câţiva ani, la Arhiva Naţională de Filme, de pasionaţii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Documentarul, recuperat şi recondiţionat integral, este creaţia Casei de Filme „Pathé”, iar imagine poartă semnătura lui Victor de Bon. Acesta realizează aici o creaţie extrem de interesantă, în sensul că documentarul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti (primele încercări de docudrama!), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmări făcute în Italia şi Egipt. Reamintesc că filmul a fost realizat în 1914!...
Are titlul „Eminescu, Veronica, Creangă” şi este primul film documentar despre Eminescu. A fost realizat de Octav Mânar în 1914. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Existenţa şi importanţa naţională a acestui document a fost semnalată în presă („Săptămâna Financiară” şi revista „Vreau bilet”) de jurnalistul Miron Manega.
Filmul a fost prezentat pentru prima oară la 31 ianuarie 1915 la Ateneul Român din Bucureşti. Cu acest prilej a vorbit scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea...
sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă
Primele semne ale unei aşezări permanente în zona municipiului Galaţi s-au găsit pe malul estic al bălţii Mălina (în NV municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni, unelte confecţionate din stilex şi os, datând din neolitic. Tot în această zonă, de data aceasta pe malul sudic s-a descoperit un sceptru de piatră aparţinând culturii Coşlogeni din perioada de sfârşit a Epocii Bronzului.
Prima menţionare documentară a oraşului Galati (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ştefan al II-lea). Galaţiul a crescut în importanţă după ce turcii au cucerit cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, în iulie-august 1484, oraşul ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerţul intern, dar şi în cel polono-turc.
În 1789, în timpul războiului ruso-turc din 1789 - 1791, Galaţiul a fost ars de către armatele generalului rus Mihail Kamensky, aceasta fiind una dintre numeroasele pustiiri care au fost îndurate de oraş în războaiele ruso-turce din sec. XVIII şi începutul sec. XIX. În ciuda acestor perioade grele, comerţul şi navigaţia se dezvoltă în aşa fel încât Rusia înfiinţează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franţa şi Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805.
În 1850, SUA îşi deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858, prin decizia preşedintelui american James Buchanan de a-şi numi un consul la Galaţi. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galaţi. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerţ de tranzit cu ţările germane. Construcţiile de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a oraşului, în acest sens un călător prin Ţările Române, abatele Bošković afirmă că: „am văzut acolo o corabie foarte mare, de felul acelora cărora turcii le spun caravele, care se află pe şantier, gata să fie lansată la apă. Fusese comandată de Isaac-aga, vameşul cel mare al Constantinopolului. Vasul era foarte mare, şaptezeci de paşi pe şaptesprezece şi încărcată cu optzeci şi patru de tunuri de bronz".
...
