LECTURI PARALELE – PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ

Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.


Lectura nr. 3
[…]

Şcolii i s-a repartizat fosta clădire a seminarului ortodox din Roman şi îşi deschide cursurile la 20 decembrie 1949, cu un număr de 51 de elevi repartizaţi în 2 clase. Pe 03 ianuarie 1950 s-au reluat cursurile, dar profesorii au trebuit să înceapă programa de studiu la fiecare obiect ţinând seama de elevii care erau cei mai în urmă cu predarea materiei. Un efort deosebit din partea acestora bine chibzuit, bine dozat şi planificat, după capacităţile elevilor. La 17 august 1950 se primeşte de la DSPA decretul nr. 188 din 28 iulie 1950 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române de înfiinţare a Liceului militar „Dimitrie Cantemir”. Decretul specifică unele lucruri interesante privind drepturile elevilor şi funcţionarea liceului astfel: Capitolul VI - Drepturile elevilor, art. 13 Absolvenţii Şcolii Militare Medii „Dimitrie Cantemir” se bucură de toate drepturile absolvenţilor şcolilor medii civile de tipul celor prevăzute în art. 10 al decretului nr. 175 din 03 august 1948 pentru reforma învăţământului. Capitolul VII - Funcţionare. Disciplina, art. 15 Şcoala funcţionează din punct de vedere administrativ ca unitate militară. Din punct de vedere didactic şcoala funcţionează potrivit regulamentului şi instrucţiunilor de funcţionare ale Ministerului învăţământului Public pentru şcolile medii. Art. 16 Elevii acestei scoli sunt supuşi unui regim disciplinar militar, adaptat vârstei lor, ce se va reglementa prin instrucţiunile şi ordinele M.F.A. Acest articol 16, fiindcă nu a fost aplicat în spiritul decretului, ci în litera regulamentelor de ordine interioară aplicate în cazărmi a creat disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte viaţa diurnă a cantemiriştilor, a dus la demotivarea lor pentru cariera militară, la insuccese şcolare, la reacţii şocante, surprinzătoare pentru educatori.

Faptul că adolescenţii erau trataţi ca la trupă, că educatorii de la subunităţi nu aveau o solidă pregătire psihologică, mulţi cu un nivel de suficient în ceea ce priveşte cultura generală, toate acestea creau şi năşteau relaţii tensionate cu răspunsuri şi atitudini de apărare din partea elevilor. Tonul face muzica, un principiu uitat de unii educatori, după ce intrau pe poarta liceului, pentru că pe portalul exterior scria Liceul militar „Dimitrie Cantemir”, iar în spatele porţii era U.M. 02525. Totuşi trebuia să se lucreze cu adolescenţi, cu psihologia şi comportamentul adolescentului, căruia nu trebuia să-i aplici regulamentul de la trupă. Poţi face şi aşa, însă rezultatele nemulţumesc ambele părţi. Despre acest stil de muncă defectuos vorbesc mulţi dintre cei care sunt coautorii acestei cărţi, în amintirile lor, unii educatori uitând că mai calde decât fiinţa noastră sunt totdeauna rănile.

Uniforma era de culoare albastru intens, epoleţii şi lampasul de culoare portocaliu-roşcat, centura de piele maro, nasturii de forma şi culoarea celor din uniforma cadrelor armatei. Vestonul şi bluza închisă la gât cu copcă; manta închisă la gât, pantalon lung, pantofi negri, bocanci negri, mănuşi maro. Elevilor li s-a cerut să nu dea vreun detaliu despre şcoala lor şi mai ales să ţină strict secret efectivele şcolii. Comandorul Grasu Gheorghe – promoţie 1953 îşi aminteşte că la Roman în primăvara anului 1950 a câştigat un concurs de atletism şi în ziare s-a scris că fiul de ţăran muncitor Grasu Gheorghe a câştigat concursul (nici vorbă de şcoala în care învăţa, dar şi inexact, el fiind copil de muncitori). După 1968 am scăpat de costumul cu copcă la gât şi s-a purtat vestonul şi mantaua cu revere (deschisă la gât).

Primul an 1949-1950 a însemnat şi prima paradă militară la Bucureşti. Tabăra de pregătire a fost la Pângăraţi. Grupul de paradă al cadeţilor noştri a făcut o impresie deosebită.
În primul an şcolar 1949-1950 prima cancelarie cantemiristă arăta astfel:
1. Gheorghiade Constantin – geografie (trimis de la Bucureşti)
2. Rădoi Constantin – ştiinţe naturale
3. Mihăilescu Petrişor – matematică
4. Alexandru Cojocaru – matematică
5. Marinescu Petre – istorie
6. Şteţcu Nicolae – română
7. Mendel Avram – română
8. Muşatescu Bădănoiu Ioana – română
9. Ţaga Eufimie – limba rusă
10. Eugenia Ciobanu – limba franceză
11. H. Popescu Mihai – fizică
12. Stanciu – fizică şi chimie
13. Dumitrescu Eugen – chimie
14. Petru Hârtopeanu – desen
15. Atanasie (Zorelu) Petrovici – muzică (fusese profesor de muzică la Liceul militar „Ştefan cel Mare”, Cernăuţi)
16. Doctor Romulus Rus – igienă
17. Richard Stein – muzică.

Despre profesorul Stein, primul director de studii al liceului Cantemir, căpitan lonescu Heroiu aminteşte că este cel care a compus la Roman melodia „Sanie cu zurgălăi”, melodie pe fondul căreia şi-a făcut exerciţiul de gimnastică la sol campioana noastră olimpică de la Montreal – Nadia Comăneci. Pe urmele lui va veni o frumoasă constelaţie de profesori de muzică în Liceul Cantemir: profesorul Aurel Bobescu, dirijor şi compozitor, venit de la Mânăstirea-Dealu, Constantin Mitu, dirijor şi compozitor, ajuns comandant al Şcolii de subofiţeri de muzică de la Bucureşti, dirijorul şi compozitorul It. col. Butoi Dumitrache, maiorul Cazan Alexandru, dirijor şi compozitor.
Dascălii din prima cancelarie a Liceului militar de la Roman au trebuit să-şi adapteze metodica şi strategiile didactice în funcţie de cerinţele vieţii într-un liceu internat cu adolescenţi. Educaţia nu se termina la sfârşitul orelor, profesorii rămâneau şi la studiul de după-amiază al elevilor, dându-le informaţii şi explicaţii la orele zilnice de consultaţii.

Din cauza unor condiţii mai puţin prielnice, cât mai ales a vecinătăţii cu episcopia Romanului (alaiuri religioase, slujbe şi cântări religioase) incompatibilă cu educaţia ateistă de tip nou, liceul s-a mutat în garnizoana Predeal, în localul din Valea Râşnoavei. Operaţiunile de mutare a liceului s-au efectuat între 28 septembrie şi 10 octombrie 1950. La data de 11 octombrie 1950 şcoala şi-a redeschis cursurile în noua garnizoană cu clasele a Vlll-a şi a IX-a. S-a dat examen de admitere pentru clasele a Vlll-a şi a IX-a. Au fost admişi în clasa a Vlll-a 96 de elevi, iar în clasa a IX-a 45 de elevi, care s-au adăugat celor două clase de a IX-a venite de la Roman. Astfel, efectivele şcolii cu care se începe învăţământul la Predeal sunt -164 elevi cl. a Vlll-a şi 125 elevi cl. a IX-a.
[…]

Lecturi in paralele pe blogurile:

Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist

LECTURI PARALELE – PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ

Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.

Lectura nr. 2 […]

HRONIC DINTR-O MAGNA EPICA

MOTTO:
„Dorinţa de a scrie o cronică consistă în a reorganiza, în spiritul libertăţii ceea ce destinul a organizat, odată sub constrâgerea împrejurărilor”

I. ÎNCEPUTUL

După întâlnirea „tovărăşească” de la Yalta, Puterile aliate au hotărât ca România să rămână în spatele Cortinei de fier sub „protectorarul” taratului sovietic de la Moscova, condus de tătucul Stalin, stăpânitor fără cusur în rău, în teroare şi în ferocitate, stăpân militar absolut asupra Tratatului impus ţărilor membre din lagărul comunist, creat după înţelegerea sus amintită. Tratatul militar, care era de facto unul politic, cu sediul la Varşovia, însemna dominaţia absolută a modelului sovietic asupra unei mari părţi din Europa Centrală şi de Răsărit.

După ocuparea României de către trupele sovietice „eliberatoare” trebuiau impuse foarte repede şi pârghiile, instituţiile, care să adopte modelul sovietic. Nu a fost vorba, în nici un fel la începuturi, ca să adaptăm modelul comunist la realităţile şi tradiţiile societăţii româneşti, ci de adoptare ad-literam a ceea ce ni se ordona şi transmitea privind organizarea industriei, economiei, agriculturii, armatei, culturii şi învăţământului, ideologiei. Economia a fost condusă după modelul hozrasciot, industria după experienţele stahanoviste, ideologia după noul catehism roşu, devenit în şcoli, universităţi şi academii: BML (adică bazele marxism-leninismului). în armată s-au făcut epurări drastice, luptătorii şi eroii de pe front au fost demobilizaţi, daţi afară din armată, unii mai norocoşi trecuţi în rezervă, dar cu pensii de batjocură.

Noua ideologie bolşevică impunea ca strategie distrugerea tradiţiilor, ştergerea din memoria românilor a sărbătorilor religioase şi naţionale. Moş Crăciun devine grotescul Moş Gerilă, iar sărbătorile noastre naţionale erau: 7 Noiembrie – Ziua Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, 23 August (insurecţia armată), 1 Mai şi 30 Decembrie 1947 – ziua Republicii (izgonirea regelui Mihai I din ţară). Imnul naţional nu mai era Tricolorul compus de Ciprian Porumbescu, ci un imn creat la cererea factorilor politici de la Internaţionala Comunistă. Dar şi aşa, la orice sărbătoare, ori festivitate se cânta mai întâi marşul URSS şi apoi imnul românesc.

În învăţământul românesc se studia obligatoriu limba rusă din şcoala generală, la fel se studia istoria PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) şi geografia URSS. Marile noastre personalităţi din cultura României şi mulţi scriitori de seamă, ori artişti (Brâncuşi etc.) erau consideraţi reacţionari, ori cu o gândire retrogradă. Braşovul purta numele de Oraşul Stalin (abreviat în codul poştal şi administrativ OS – de aceea poate câinii vagabonzi fugeau la Braşov după maşini, că era rost de ros un OS). Pădurea de pe dealul Tâmpa de la Braşov fusese tăiată în aşa fel încât sa fie scris cu lemnul copacilor Oraşul Stalin şi să se vadă de la mare distanţă. Acest lucru sigur nu a fost cerut de Stalin, ori Moscova, ci a izvorât din ataşamentul servil al politrucilor noştri pentru a fi remarcaţi de consilierii sovietici prezenţi în orice domeniu în ierarhia puterii politice şi sociale din România acelor vremuri.

Academia Militară Generală s-a numit un timp I.V. Stalin, iar cursul academic pentru ofiţerii politici s-a numit Cursul Academic Jdanov, devenit mai târziu Academia Ştefan Gheorghiu. Noua ideologie trebuia să-şi creeze şi noii academicieni. Aşa am învăţat în şcoli istoria lui Mihai Roller, proaspăt „vopsit” academician, aşa am aflat de la academicianul Al. Graur că fondul principal de cuvinte al limbii române este 60% slav, restul latin şi alte elemente. Aceasta o spunea în 1955 în cartea „Fondul principal de cuvinte al limbii române”. Multe alte exemple s-ar putea aduce, dar Cronicarul acestor rânduri nu a dorit decât să reînvie un cadru social-politic şi cultural din epoca 1945-1950 şi apoi mai departe să urmărească viaţa societăţii româneşti între 1950-2000, printr-un segment al învăţământului românesc – Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, Breaza...

În anul 1946 au avut loc alegeri noi, trâmbiţate ca fiind libere. La îngrijorarea Primului Secretar al CC. al P.M.R., Gh. Gheorghiu-Dej că partidele istorice democrate ar putea obţine o recunoaştere a poziţiilor lor publice (comuniştii erau în număr mic şi nu aveau simpatizanţi numeroşi în masa alegătorilor), tovarăşul I.V. Stalin îi face un mic învăţământ ideologic şi îi dă înţelepciunea pumnului de fier: – nu contează cine şi ce votează, contează cine numără voturile! Şi a ieşit la numărătoare ceea ce a impus prin forţă gardianul sovietic din spate.

În condiţiile noii ordini sociale era firesc să fie desfiinţate liceele militare, considerate ca aparţinând unei educaţii burgheze şi reacţionare. în 1948 au fost desfiinţate cele 6 licee militare: Colegiul militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea-Dealu, Târgovişte, Liceul militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, Liceul militar „Regele Ferdinand” din Chişinău, Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş, Liceul militar „D.A. Sturza” din Craiova şi Liceul Militar din Galaţi.

Întotdeauna la noi, românii, în momente confuze, de răscruce, de abandonare a cursului firesc al lucrurilor, a apărut omul providenţial, sau mai laic, omul potrivit, care să oprească blestemul „după noi potopul!”. Omul acesta a fost generalul Mihai Florescu, doctor în chimie, cu studii în Franţa la Montpelier, luptase în Spania în detaşamentele comuniste contra lui Franco, şi care acuma, în 1949 era şeful DSPA (Direcţia Superioară Politică a Armatei). A convocat în vara anului 1949 trei ofiţeri din locuri diferite, dar care au aflat la faţa locului ceea ce au în comun – toţi trei erau foşti absolvenţi de licee militare: maiorul Tomagu – absolvent al Liceului militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş, căpitan Vlădulescu – absolvent al Liceului militar „D.A. Sturdza” din Craiova şi căpitan lonescu Heroiu Spiridon – absolvent al Colegiului militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea-Dealu, Târgovişte. Generalul Florescu Ie-a spus că doreşte să înfiinţeze un liceu militar de tip nou în oraşul său natal Roman şi că doreşte să-şi lege numele de o asemenea ctitorie culturală (tatăl său era librar şi se numea Lilienfeld, în traducere românească câmp cu flori, adică pe româneşte Florescu). Au aflat şi ce atribuţii vor avea fiecare: maior Tomagu – comandantul liceului, căpitanul Vlădulescu – locţiitorul comandantului, iar căpitanul lonescu Heroiu – directorul de studii, l-a cerut proaspătului director de studii să aplice la noul Liceu militar întocmai tot ceea ce a cunoscut şi a învăţat la Mânăstirea-Dealu: programa şcolară, repartizarea materiei, formarea catedrelor, numirea profesorilor, orarul, planul de studii al liceului, organizarea studiului, atelierele şi cercurile de elevi, organizarea claselor etc. (informaţii înregistrate pe bandă magnetică de cronicar în octombrie 1999 de la col.(r.) lonescu Heroiu). De aceea, liceele militare de azi sunt organizate după structura şi principiile didacticii moderne preluate de la Mânăstirea-Dealu. Liceul înfiinţat la Roman s-a numit iniţial, Şcoala militară medie „Dimitrie Cantemir” subordonat DSPA. Ordinul de întemeiere al liceului poartă data de 25 noiembrie 1949, urmare a ordinului emis de Marele Stat Major nr. 48258 din 21 noiembrie 1949. Deci data de 25 noiembrie 1949 este data întemeierii noului Liceu militar „Dimitrie Cantemir” în garnizoana Roman.
[…]

Lecturi in paralele pe blogurile:

Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist

LECTURI PARALELE – PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ

Azi: fragment din lucrarea monografică „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general”, autori Profesor Constantin Giurginca, General-Locotenent Dr. Florian Pinţă, Colonel(R.) Viorel Ciobanu, apăruta la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.

Lectura nr. 1

ARGUMENT

MOTTO:
„În lumina stelelor, noi pământenii n-avem umbre”
Lucian Blaga

Istoria naţională a evoluţiei poporului român consemnează ca o efigie a permanentei şi nobilei mândrii ostăşeşti şi locul de taină şi de adâncă recunoştinţă al perpetuei naşteri şi renaşteri a românismului, de la poalele Carpaţilor, al oraşului Breaza, acolo unde, parcă pentru prima oară a avut loc întâiul „descălecat” al numelui de România eternă.

Aici, se pare că timpul a stat în loc, aşteptând peste decenii şi epoci ca seminţele acelui moment fertil să germineze, să rodească şi să înflorească în fructele unei istorii, mai plină de seve şi de lumini, care să pună încă o aură sacră peste fruntea unui neam hărăzit de Dumnezeu, întru binecuvântarea păcii şi a nemuririi.

Noi, cei care am fost meniţi să călcăm cu sfială şi pietate peste pragul acestei cetăţi de lumină – Liceul militar „Dimitrie Cantemir” Breaza – ne-am mărturisit sub cupolele vieţii şi cunoaşterii umane, dorinţa curată de a continua peste vremuri şi vremi, acest spirit al marelui voievod al culturii naţionale – Dimitrie Cantemir – şi al prestigiosului lăcaş de învăţământ şi cultură din Alma Mater Cantemir.

Fie ca această flacără a sufletelor noastre, întreţinută de focul ştiinţei şi învăţăturii primit şi dăruit cu generozitate şi altora, să se întrupeze în realităţi palpabile, acum şi totdeauna pentru binele şi mai binele oamenilor din mijlocul cărora facem parte.

Rememorându-ne vârstele şi evenimentele sociale prin care am trecut, fiecare dintre noi, trăim un sentiment al îndatoririi continue că parcă nu am făcut totul la cel mai înalt nivel de recunoştinţă pentru oamenii şi locurile pe unde am trecut şi ne simţim mereu chemaţi la obârşii, cu ofrandele noastre de prea-plin şi de matură înţelepciune.

Tocmai de aceea, corola de preţuire şi respect care o punem lângă tâmpla încărunţită a celor mai de seamă personalităţi ale Armatei naţionale, se vrea şi un simbol de omagiere şi de mulţumire adusă Dumneavoastră, celor care sunteţi un reper al perfecţiunii profesionale şi morale, şi pe care noi îl cinstim şi îl respectăm cu toată nobleţea sufletelor noastre - generalii Armatei române, foşti cantemirişti.

Cartea oferă doar o faţă a ceea ce este cantemirismul, luminat printr-un criteriu de performanţă profesională – generalii formaţi la Alma Mater Cantemir, liceul militar fiind roata olarului pentru cadeţii cantemirişti, vatra în care s-a modelat măiestru alfabetul tainic al devenirii adolescenţilor. Performanţele profesionale ale absolvenţilor cantemirişti antologate în acest remember învederează acel mesaj simbolic încrustat de Nicolae lorga: „O viaţă de om aşa cum a fost”.

Roadele devenirii profesionale sunt extrapolate la nivelul unor promoţii şi nu la nivelul unui individ, unde aprecierea ar putea fi de multe ori subiectivă. Toate cele făurite în timpul uceniciei cantemiriste nu pot fi cuantificate cu exactitate, dar roadele semănatului de atunci pot fi cântărite cu obiectivă detaşare. Nu întâmplător pe cantemirişti îi întâlneşti în partea superioară a ierarhiilor sociale.

Această carte încearcă să fie o privire dinăuntru asupra unei instituţii militare de învăţământ liceal, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, Breaza.

Volumul a dorit să spicuiască şi să sintetizeze file de viaţă din curgerea şi devenirea unei memorii, plecată pe lunga timpului cărare, plătind cuvenitele vămi de trecere, destinului. Adunate la un loc, toate aceste file, într-o cronică a timpului trăirii, ca timp al regăsirii, deschid poarta intrării într-un univers cu tărâmuri înalte, tărâmul „Cuibului de şoimi” din grădina lui Vodă-Cantemir, coborâţi de sus, sub veghea albastrului cantemirist, în statura ucenicilor păzitori ai testamentului Voievodului.

Cartea are valoare şi de document social-istoric pentru că o întreagă derulare de evenimente petrecute de-a lungul unei jumătăţi de veac (1950-2000) în România au fost trăite pe viu, de către domnii generali, fie ca martori, fie ca actanţi ai întâmplărilor.

Deşi cariera militară are etape şi jaloane cu exactitate trasate, replica la social a fiecărui martor este particulară şi este rezultatul ecuaţiei personale a conştiinţei fiecăruia. Pentru destinul ofiţerilor Armatei Române, din perioada sus amintită, ar trebui reamintit poemul lui Nichita Stănescu („Poetul şi soldatul”)

„Poetul e ca şi soldatul
Nu are viaţă personală”

Sperăm să fie o lectură captivantă, un fel de „Poveste a vorbei” ori o „Halima” ori un revelat „Hanu-Ancuţei”, care să ofere cititorului o poveste într-o poveste şi tot aşa mai departe în caierul timpului neostenit şi fără de sfârşit...

Toţi cei care au încropit aceste file de poveste sunt coautori ai cărţii şi îngrijitorii cărţii le mulţumesc cu fraternă iubire. Unii dintre domnii generali nu au participat la scrierea cărţii neavând încă răgazul cuvenit liniştii cerute de popasul în faţa foii albe de scris, alţii poate nu au primit chestionarul oferit de autori. Oricum dorinţa autorilor a fost să fie cuprinşi în această piramidă cantemiristă toţi generalii cantemirişti (uneori am apelat la interviuri, alteori la evocarea unora dintre ei), de aceea şi regretul nostru pentru cei absenţi din carte. Titlurile au fost stabilite de autori, mai puţin trei dintre acestea, ţinând cont de mesajul sugerat de profilul în cauză.
[…]

Lecturi in paralele pe blogurile:

Cronopedia, altmariusliterar, Timp şi spaţiu cantemirist